Întrebare: Vă rog să-mi spuneţi dacă în Declaraţia 100 pentru trimestrul IV 2013, care se depune până pe data de 25.01.2014, se declară impozitul pe profit aferent acestui trimestru.
Răspuns: Firmele plătitoare de impozit pe profit nu vor depune Declaraţia 100 pentru trimestrul 4 din 2013 pentru declararea impozitului pe profit. Acesta este al doilea an în care se procedează astfel, modificarea fiind valabilă încă de anul trecut.
Dacă aceste societăţi au alte obligaţii de raportat în acest formular (de exemplu: impozit pe dividende, accize, contribuţia la fondul pentru persoane cu handicap etc), vor depune Declaraţia 100 pentru luna Decembrie 2013 până la data de 25 ianuarie 2014 cu aceste obligaţii, fără însă a declara „căsuţa” cu impozit pe profit.
Baza legală o constituie art.34, alin.1 din Codul Fiscal: "Declararea şi plata impozitului pe profit. (1) Declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35."
Dacă aceste societăţi au alte obligaţii de raportat în acest formular (de exemplu: impozit pe dividende, accize, contribuţia la fondul pentru persoane cu handicap, etc.), vor depune Declaraţia 100 pentru luna decembrie 2013 până la data de 25 ianuarie 2014 cu aceste obligaţii, fără însă a declara „căsuţa” cu impozit pe profit.
Societăţile plătitoare de impozit pe profit vor depune Declaraţia 101 până în 25 martie 2014, care este şi termenul de plată al impozitului final pentru anul 2013. Baza legală o constituie art.35, alin.1 din Codul Fiscal: "Depunerea declaraţiei de impozit pe profit (1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (14) şi (15), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate."
Răspuns valabil la data de 17.01.2014 (2.168 vizualizări)
|