|
Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
Vectorul fiscal pentru angajatori este modificat conform Codului Fiscal |
Modificările aduse Codului fiscal determină adaptarea şi completarea obligaţiilor declarative care formează vectorul fiscal şi, în consecinţă, ajustarea corespunzătoare a informaţiilor din declaraţiile de înregistrare fiscală a contribuabililor, precum şi din instrucţiunile de completare a acestora.
Ca urmare, începând cu data de 01.01.2018, toate persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora ar trebui să depună declaraţia de menţiuni, în termen de 15 zile, în vederea înscrierii, în vectorul fiscal a contribuţiei asiguratorie pentru muncă.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor şi pentru a evita aglomeraţia la ghişeele administraţiilor fiscale centrale, având în vedere termenul scurt de depunere a declaraţiei de menţiuni, printr-un proiect de ordin se propune ca modificarea vectorului fiscal pentru categoria de contribuabili mai sus menţionată să fie realizată de către organele fiscale centrale competente, prin înscrierea contribuţiei asiguratorie pentru muncă.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală mai propune, prin acelaşi proiect de ordin, adaptarea obligaţiilor fiscale de declarare înscrise în vectorul fiscal la noile prevederi ale Codului fiscal; modificarea şi completarea declaraţiilor de înregistrare fiscală, precum şi a instrucţiunilor de completare ale acestora, conform noilor prevederi ale Codului fiscal.
Reamintim că, începând cu 01.01.2018, contribuţiile sociale obligatorii sunt:
1. contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, iar în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, numai pentru condiţii deosebite de muncă sau pentru condiţii speciale de muncă, după caz;
2. contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor;
3. contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
Data publicării: 14.12.2017 (8.695 vizualizări)
|
|
|