Potrivit OMFP nr.60/2015, publicat în Monitorul Oficial nr.68 din 27 ianuarie 2015, în vigoare de la data publicării, cuantumul indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare prevăzut la art. 9 din anexa la HG nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare, s-a majorat la 17 lei de la 13 lei.
Prin urmare, începând cu data de 27.01.2015, persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 17 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Prin OMFP nr.60/2015, a fost modificat şi cuantumul sumei ce reprezintă compensarea cheltuielilor de cazare ale personalului aflat în delegare prevăzut la art. 28 din anexa la HG nr. 1.860/2006, şi care nu se cazează în condiţiile art. 26 din Hotărâre, de la 30 lei la 45 de lei.
Prevederile HG nr.1860/2006 se referă la personalul din autorităţile şi instituţiile publice, precum şi din unităţile aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora.
Pentru salariaţii din cadrul companiilor naţionale, societăţilor comerciale şi regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, conform art.2 din HG nr.1860/2006, drepturile băneşti pe perioadă delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, se acordă în condiţiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă.
Totuşi, de cuantumul indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare prevăzut de HG nr.1860/2006 depinde dacă drepturile băneşti pe perioadă delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, sunt sau nu considerate venituri asimilate salariilor.
Prin urmare, indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, pe perioada delegării şi a detaşării în altă localitate, în ţara şi în străinătate, în interesul serviciului, în limită a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice:
- nu este inclusă în veniturile salariale şi nu este impozabilă în sensul impozitului pe venit (a se vedea art.55 alin.(4) lit.g) din Codul fiscal);
- nu intră în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale individuale obligatorii (a se vedea art.296^15 lit.g) din Codul fiscal).
În timp ce indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţara şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limită a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice:
- este considerat venit asimilat salariilor şi este impozabilă în sensul impozitului pe venit. Impozitul se calculează şi se reţine la fiecare plată; se virează lunar/trimestrial (a se vedea art.55 alin.(2) lit.i) şi art.55 alin.(6) din Codul fiscal);
- intră în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale individuale obligatorii (a se vedea art.296^4 alin.(1) lit.m) din Codul fiscal).
Data publicării: 03.02.2015 (4.991 vizualizări)
|