În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15/10.01.2014, a fost publicată Legea nr. 4/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit noilor modificări, persoanele fizice autorizate precum şi întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale au obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie
Încetarea activităţii soţiei/soţului se menţionează în registrul comerţului în termen de 15 zile, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate.
Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare sociala, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
Prevederile acestui act normativ intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 9 februarie 2014.
Data publicării: 14.01.2014 (2.684 vizualizări)
|