|
Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
Registrul achiziții locuințe cu TVA 5% |
În Monitorul Oficial nr.131 din 9 februarie 2022, a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr.98 din 31 ianuarie 2022 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%.
Se aprobă Procedura privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%.
La registru vor avea acces notarii (pentru interogare și completare), precum și organele fiscale conform competențelor care le revin potrivit legii.
Pe baza registrului se verifică de către notarii publici îndeplinirea condiției referitoare la achiziționarea cu cota redusă de TVA de 5% a unei singure locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA.
Registrul se completează de notarii publici, la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate, către persoane fizice, pentru locuințele care se livrează cu cota redusă de TVA de 5% (cele a căror valoare nu depășește 450.000 lei și cele a căror valoare este situată între 450.001 lei și 700.000 lei).
Registrul se utilizează în situația în care transmițătorul dreptului de proprietate asupra locuinței este înregistrat în scopuri de TVA în România, potrivit art.316 din Codul fiscal, precum și în cazul în care codul de înregistrare în scopuri de TVA al acestuia a fost anulat potrivit art.316, alin.(11), lit.a), c)—e) și h) din Codul fiscal.
Data publicării: 11.02.2022 (1.770 vizualizări)
|
|
|