În documentarul fiscal de mai jos, prezentăm Procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice şi fizice actualizată cu modificările aduse de Ordinul ministrului Finanţelor Publice (OMFP) nr. 393/27.03.2013 pentru modificarea şi completarea OMFP nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice şi fizice, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora.
Generalităţi privind eliberarea certificatului de atestare fiscală
Certificatul de atestare fiscală este documentul care reflectă modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri datorate bugetului general consolidat al statului.
Certificatul de atestare fiscală se eliberează: la solicitarea contribuabililor; la solicitarea autorităţilor publice în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare; din oficiu, în situaţia în care se schimbă competenţa de administrare a creanţelor fiscale, ca urmare a schimbării domiciliului fiscal sau a altor situaţii prevăzute de lege; la solicitarea deţinătorilor de părţi sociale la o societate comercială.
Eliberarea certificatului de atestare fiscală la solicitarea contribuabililor sau la solicitarea autorităţilor publice sau la solicitarea deţinătorilor de părţi sociale la o societate comercială se face pe bază de cerere/adresă de eliberare care se depune la organul fiscal competent.
Cererea/Adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscală depusă de contribuabili/autorităţile publice/deţinătorii de părţi sociale se depune la registratura organului fiscal competent pentru administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabili sau se comunică prin poştă, cu confirmare de primire sau se poate transmite prin mijloace de transmitere la distanţă, însoţită de o copie a documentului eliberat de autoritatea contractantă, după caz. In situaţia in care cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscală a fost depusă/transmisă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată organului fiscal competent in termen de două zile de la data primirii.
În situaţia în care contribuabilul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile contractante definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu depunerea cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală depune, în original, şi documentul eliberat de autorităţile contractante prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la acestea. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie în termen de valabilitate la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscală.
Documentul emis de autoritatea contractantă cuprinde, obligatoriu, următoarele elemente:
- denumirea autorităţii contractante;
- data emiterii documentului;
- numărul şi data încheierii contractului dintre contribuabil şi autoritatea contractantă;
- sumele certe, lichide şi exigibile datorate până la data emiterii documentului de către autoritatea contractantă, defalcate pe fiecare contract în parte;
- precizarea că documentul este emis în vederea eliberării certificatului de atestare fiscală;
- numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanelor împuternicite ale autorităţii contractante;
- ştampila autorităţii contractante.
Adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscală trebuie să conţină următoarele elemente:
- datele de identificare ale autorităţii solicitante;
- datele de identificare ale contribuabilului; în acest caz este obligatorie menţionarea denumirii/numelui şi prenumelui, precum şi a codului de identificare fiscală al contribuabilului;
- temeiul legal al solicitării;
- scopul solicitării.
În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal, respectiv unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.
În cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscală contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere trebuie să menţioneze şi sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.
Atenţie! Eliberarea certificatului de atestare fiscală este supusă taxelor extrajudiciare de timbru. Fac excepţie certificatele de atestare fiscală eliberate la solicitarea autorităţilor publice sau din oficiu, de organul fiscal.
Verificarea documentelor
Pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală organul fiscal competent verifică: dosarul fiscal al contribuabilului, fişa pentru evidenţa analitică pe plătitori a contribuabilului, existenţa sumelor de restituit/rambursat pentru care nu au fost emise decizii de restituire/rambursare până la data depunerii cererii de eliberare a certificatului, precum şi existenţa deciziilor de rambursare sau a documentaţiei aprobate pentru soluţionarea cererii de restituire pentru care nu au fost emise şi înregistrate în evidenţa fiscală note de compensare/restituire, existenţa documentului eliberat de autorităţile contractante prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la acestea.
În situaţia în care cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscală este depusă de către deţinătorul de părţi sociale organul fiscal competent verifică dacă solicitantul are calitatea de deţinător de părţi sociale.
Atunci când organul fiscal constată că nu au fost depuse de către contribuabil declaraţiile fiscale, termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data transmiterii înştiinţării şi data depunerii declaraţiilor fiscale sau data comunicării deciziei de impunere din oficiu.
Important! Certificatul de atestare fiscală cuprinde, obligatoriu, numărul de înregistrare, data eliberării, perioada de utilizare, numele şi prenumele conducătorului organului fiscal emitent.
Termen de eliberare şi valabilitate
Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi poate fi utilizat de persoana interesată pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării.
Alte precizări
Certificatul de atestare fiscală se întocmeşte în două exemplare originale, din care:
- un exemplar se comunică solicitantului sau noului organ fiscal competent;
- un exemplar se păstrează la organul fiscal emitent şi se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
În situaţia în care contribuabilul doreşte să obţină mai multe exemplare ale certificatului de atestare fiscală trebuie să menţioneze în cerere numărul de exemplare solicitate. In acest caz, taxa extrajudiciară de timbru se plăteşte o singură dată, indiferent de numărul de exemplare solicitate. In cazul in care plata taxei extrajudiciare de timbru se efectuează prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale, conform legii, timbrul propriu-zis se aplică pe un exemplar original care se comunică solicitantului, matca se aplică pe un exemplar original care se păstrează la organul fiscal emitent, iar pe celelalte exemplare originale se fac menţiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru.
În cazul în care plata se efectuează prin celelalte modalităţi prevăzute de lege, se fac menţiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru pe toate exemplarele certificatului. În cazul contribuabililor mari şi mijlocii care solicită eliberarea certificatului de atestare fiscală prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, organul fiscal competent emite certificatul şi îl comunică contribuabilului în aceeaşi modalitate. În acest caz, contribuabilul imprimă certificatul de atestare fiscală pe hârtie şi îl prezintă administraţiei finanţelor publice în a cărei rază teritorială acesta îşi are domiciliul fiscal, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul, prin semnarea de către conducătorul administraţiei finanţelor publice şi aplicarea ştampilei.
Data publicării: 10.04.2013 (1.112 vizualizări)
|