Potrivit art.85, alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, contribuabilul/plătitorul are obligaţia de a declara organului fiscal central înfiinţarea de sedii secundare (sucursală, birou, magazin, atelier, depozit şi altele asemenea). Termen: 30 de zile de la data înfiinţării, pentru entităţile nou-înfiinţate.
Potrivit art.32, alin.(7) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituţia publică şi instituţia publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a entităţii respective, ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfăşoară efectiv activitatea acelei entităţi. Termen : 30 de zile de la data înfiinţării, pentru entităţile nou-înfiinţate.
Astfel, orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituţia publică şi instituţia publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, are următoarele obligaţii:
În cazul înfiinţării de sedii secundare care au sub 5 angajaţi, contribuabilii/plătitorii care înfiinţează sedii secundare care au sub 5 angajaţi au obligaţia de a declara înfiinţarea acestora (art.85, alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală) fără a se atribui cod de identificare fiscală (nu se înregistrează fiscal ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor).
În acest sens, se depune formularul 061 „Declaraţie privind sediile secundare” (Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal).
Formularul 061 se completează de către contribuabilii care înfiinţează aceste sedii secundare care, potrivit legii, nu au obligaţia înregistrării fiscale.
Formularul 061 se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului care înfiinţează sediile secundare.
În cazul înfiinţării de sedii secundare stabile care au minimum 5 angajaţi, contribuabilii/plătitorii care înfiinţează sedii secundare care au minimum 5 angajaţi nu au obligaţia declarării acestora în baza formularului 061, dar au obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a entităţilor respective, ca plătitoare de impozit pe veniturile din salarii sau asimilate salariilor (conform art.32, alin.(7) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi art.85, alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală).
În acest sens se depune formularul 060 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru sediile secundare" (Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal).
Formularul 060 se completează cu ocazia înfiinţării/modificării datelor declarate anterior/radierii înregistrării fiscale.
Formularul 060 se completează de către contribuabilii care, potrivit Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, au organizate puncte de lucru stabile cu minimum 5 angajaţi.
Formularul 060 se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru.
Data publicării: 11.04.2017 (5.200 vizualizări)
|