În Monitorul Oficial nr. 355 din 22 mai 2015, a fost publicat OMFP nr.572 din 14 mai 2015 pentru modificarea şi completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi persoanele fizice, aprobată prin OMFP nr.1154/2014.
Astfel, persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice la distanţă a actelor administrativ fiscale emise în formă electronică de către organele fiscale, prin accesarea serviciului "Spaţiul privat virtual".
Se precizează expres că, în această situaţie, nu se mai utilizează şi altă modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal.
Remintim faptul că, prin OMFP nr. 1154/2014, s-au stabilit categoriile de documente ce pot face obiectul comunicării prin "Spaţiul privat virtual", dintre care:
a) declaraţii fiscale întocmite de persoană fizică, potrivit legii;
b) cereri adresate de persoană fizică organului fiscal, cum ar fi: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale şi altele asemenea;
c) acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea;
d) documente sau acte emise de organul fiscal la cererea persoanei fizice, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverinţă de venit şi altele asemenea.
Prin acest ordin, se stabilesc condiţiile de depunere a declaraţiilor fiscale prin "Spaţiul privat virtual", respectiv depunerea acestor declaraţii constă în completarea datelor corespunzătoare şi odată cu acestea persoană fizică poate transmite un fişier care conţine imaginea documentelor completate.
Pe baza datelor şi a acestui fişier, se generează automat declaraţia fiscală, care se semnează apoi cu certificatul digital al Ministerulului Finanţelor Publice şi se pune la dispoziţia persoanei fizice în "Spaţiul privat virtual".
Se mai precizează că orice modificare a declaraţiilor fiscale se realizează prin depunerea unei declaraţii rectificative.
Ordinul modifică şi documentele emise de contribuabil şi comunicate organului fiscal prin "Spaţiul privat virtual", astfel:
a) cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală;
b) cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit;
c) declaraţia privind veniturile realizate în România, formular 200, aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2014;
d) cerere privind destinaţia sumei de 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate, formular 230, aferentă impozitului anual datorat începând cu anul 2014;
e) declaraţia privind venitul estimat, formular 220, aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2015.
Data publicării: 27.05.2015 (1.921 vizualizări)
|