În Monitorul Oficial nr.885 din 8 septembrie 2022, a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr.1587 din 31 august 2022 privind aprobarea Procedurii de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.
Prin OG nr.11/2021 au fost aduse completări art.92 „Registrul contribuabililor inactivi/reactivați” din Codul de procedură fiscală. Astfel, conform alin.(9^1) al art.92, nou introdus, în cazul suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dispusă de instanțele de judecată în baza Legii nr.554/2004, toate efectele deciziei de inactivare sunt suspendate până la încetarea acesteia și contribuabilul se reactivează pe perioada suspendării.
În acest scop, este necesară stabilirea fluxului procedural pentru reactivarea contribuabilului pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, a modalității de suspendare a efectelor produse de declararea stării de inactivitate fiscală, a modalității de aplicare a sentințelor judecătorești la data încetării de drept a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate și a efectelor care se produc, precum și a modalității de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive și a efectelor care se produc.
Potrivit dispozițiilor art.316, alin.(11), lit.a) din Codul fiscal, organul fiscal anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, de la data declarării în inactivitate a unei persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România. În aceste condiții, este necesară înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile, cu data suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dacă persoana impozabilă nu îndeplinește alte condiții de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
În situația în care persoana impozabilă îndeplinește și alte condiții pentru anularea înregistrării, se va emite o nouă decizie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, care să reflecte noile motive pentru care persoana impozabilă nu poate fi înregistrată în scopuri de TVA, și pentru a respecta dreptul la contestație al respectivului contribuabil.
De asemenea, persoana impozabilă va fi informată cu privire la faptul că a fost pusă în executare hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de inactivitate, însă în urma verificării s-a emis o nouă decizie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA pentru un alt temei legal.
Din cuprinsul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ rezultă că persoana care se consideră vătămată poate solicita suspendarea executării actului administrativ fie înainte de momentul introducerii unei cereri de anulare a actului administrativ (art.14 din lege), fie chiar prin cererea adresată instanței pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat (art.15 din lege).
În ceea ce privește încetarea suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, sunt două ipoteze:
a) suspendarea încetează de drept, în termen de 60 de zile, întrucât persoana impozabilă nu a introdus la instanța judecătorească acțiunea în anularea actului (art.14, alin.(1), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ). În această situație, decizia de declarare în inactivitate continuă să-și producă efecte, fiind necesară repunerea contribuabilului în stare de inactivitate și anularea înregistrării în scopuri de TVA, începând cu data încetării de drept a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate;
b) suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate încetează ca urmare a soluționării definitive a cauzei (art.15 din Legea contenciosului administrativ). În această situație, efectele care se produc depind de modul de soluționare, de către instanța judecătorească, a acțiunii în anularea actului. Dacă instanța judecătorească anulează decizia de declarare în inactivitate, contribuabilul devine activ fiscal și înregistrat în scopuri de TVA, de la data declarării inițiale în inactivitate fiscală, în ipoteza în care nu se mențin alte condiții prevăzute la art.316, alin.(11) din Codul fiscal privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Dacă instanța judecătorească menține valabilitatea deciziei de declarare în inactivitate fiscală, contribuabilul este inactiv fiscal și are anulată înregistrarea în scopuri de TVA, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus menținerea dispozițiilor deciziei de declarare în inactivitate.
Precizăm că actele care au fost emise în perioada în care contribuabilul a beneficiat de efectele soluției de suspendare a executării deciziei de declarare în inactivitate rămân valabile pe perioada suspendării, astfel încât să nu fie încălcate efectele hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea, pe perioada în care aceasta și-a produs efecte.
Trebuie menționat că, potrivit dispozițiilor art.4, alin.(4), lit.c) din OG nr.39/2015 privind cazierul fiscal, în cazierul fiscal al contribuabililor se înscriu și informații privind inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii (cu excepția inactivității fiscale declarate ca urmare a înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului). Precizăm că, inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul fiscal după rămânerea definitivă a deciziei de declarare în inactivitate. Astfel, în ipoteza în care Decizia de declarare în inactivitate rămâne definitivă prin neexercitarea căilor administrative sau judiciare de atac, inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul fiscal în termen de 5 zile de la împlinirea termenului de 6 luni prevăzut pentru introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
În ipoteza în care Decizia de declarare în inactivitate, pentru care au fost exercitate căile de atac, rămâne definitivă prin hotărâre judecătorească, inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul fiscal în termen de 5 zile de la primirea de către organele fiscale a comunicării hotărârii judecătorești rămase definitive.
În aceste condiții, suspendarea executării deciziei de inactivitate fiscală, teoretic, nu are efecte asupra informațiilor înscrise în cazierul fiscal al contribuabilului declarat inactiv fiscal, întrucât până la data la care acesta poate să solicite suspendarea executării deciziei de inactivitate fiscală, starea de inactivitate fiscală nu se înscrie în cazierul fiscal.
Data publicării: 12.09.2022 (2.085 vizualizări)
|