|
Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
Modificări ale Legii cooperației agricole |
În Monitorul Oficial nr.1113/20.11.2020, a fost publicată Legea nr.265/2020 pentru modificarea și completarea Legii cooperației agricole nr.566/2004.
Principalele modificări sunt:
- veniturile din dividende ale membrilor cooperatori asociați sunt supuse impozitării și plății contribuției de asigurări sociale de sănătate în condițiile prevăzute la art.114 (Venituri din alte surse) și art.155, alin.(1), lit.h) (CASS aferent veniturilor din alte surse) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- începând cu 1 ianuarie 2021, scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole prevăzute la art.6, lit.b)-e1), se acordă astfel: pentru primii 5 ani de la începerea desfășurării activității în cazul celor nou-înființate și pentru o perioadă de 5 ani pentru cele deja înființate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 € (în loc de 3.000.000 €), cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exercițiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri; această măsură nu poate depăși perioada de 5 ani;
- scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale definite potrivit OUG nr.44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016;
- cu începere de la 1 ianuarie 2021, se aplică scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pentru clădirile și terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori.
Stabilirea criteriilor și modalităților potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole vor beneficia de scutirile prevăzute la alin.(1), lit. b)-scutire de impozit pe profit, lit.e) - scutire impozit clădiri și teren utilizate pentru producția valorificată și lit.e1 ) - scutire impozit clădiri și teren utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, se va face prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului finanțelor publice și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.
La cererea oricărui membru al cooperativei agricole, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, instanța de judecată va putea pronunța dizolvarea cooperativei agricole în cazul în care:
- cooperativa agricolă nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale MFP, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 2 ani;
- nu mai este o cooperativă agricolă activă, a încetat activitatea cooperativei agricole sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși 2 ani de la data înscrierii în registrul comerțului.
Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenelor prevăzute în Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, la art.761, alin.(3), lit.a) și b), Oficiul Național al Registrului Comerțului publică pe pagina sa de internet listele cu cooperativele agricole care nu și-au îndeplinit obligația.
Fiecare oficiu al registrului comerțului afișează la sediul său lista cooperativelor agricole din circumscripția sa care nu și-au îndeplinit obligația de depunere a bilanțului, în condițiile prezentei legi.
Data publicării: 02.12.2020 (1.815 vizualizări)
|
|
|