După cum v-am infomat, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.440/14.06.2017, a fost publicată Legea nr.136/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2016 pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, din care vă prezentăm, mai jos, cele mai importante prevederi.
A fost modificat punctul 3 al articolului 60 din Codul fiscal, în ceea ce priveşte scutirea de impozit pe veniturile din salarii pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare şi inovare. Astfel, aceste persoane beneficiază de scutire în următoarele condiţii:
- scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare şi inovare cu indicatori de rezultat definiţi;
- scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare şi inovare, evidenţiate distinct în bugetul proiectului;
- statul de plată aferent veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, obţinute de fiecare angajat din activităţile desfăşurate în proiectul de cercetare-dezvoltare şi inovare, se întocmeşte separat pentru fiecare proiect.
Au fost completate procedurile de marcare ale produselor accizabile, prevăzute la art.423, alin.(3) din Codul fiscal, cu precizări privind aplicarea timbrelor, astfel: “Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat are obligaţia să asigure ca banderolele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze banderola, iar timbrele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât timbrul să nu poată fi îndepărtat de pe ambalaj fără a fi deteriorat.”
Pentru produsele prevăzute la art.439, alin.(2), lit.a) din Codul fiscal (produse din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc combustia amestecului de tutun, cu încadrarea tarifară NC 2403 99 90), fabricate în antrepozite fiscale de producţie din România, accizele nearmonizate aferente, virate la bugetul de stat, pot fi restituite la solicitarea antrepozitarilor autorizaţi care livrează aceste produse în alte state membre ori le exportă.
Cuantumul sumei restituite potrivit prevederilor de mai sus nu poate depăşi suma efectiv plătită la bugetul de stat.
Modalitatea şi condiţiile de acordare a restituirii menţionate se vor stabili prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Prevederile actului normativ prezentat intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prevederile art.60, pct.3 din Legea nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin actul normativ aprobat, se aplică începând cu veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor aferente lunii următoare intrării în vigoare a legii.
Data publicării: 20.06.2017 (7.045 vizualizări)
|