Prin Hotărârea Guvernului nr.159/2016, publicată în Monitorul Oficial nr.208 din 21 martie 2016, au fost aduse modificări şi completări Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, printre prevederile cu o mai largă aplicabilitate fiind cele referitoare la microîntreprinderi, impozitul pe venit şi TVA.
Referitor la microîntreprinderi, se aduce completarea conform căreia în cazul în care, în cursul unui trimestru, numărul de salariaţi se modifică, cotele de impozitare se aplică în mod corespunzător, având în vedere numărul de salariaţi existent la sfârşitul ultimei luni a trimestrului respectiv.
Referitor la impozitul pe veniturile din salarii, în cazul avantajelor în natură sub forma folosirii vehiculelor din patrimoniul afacerii în scop personal, se exclude de la evaluare (şi deci nu se impozitează la salariat) avantajul folosirii vehiculelor pentru care cheltuielile sunt deductibile în cotă de 50%.
Au fost puse de acord prevederile legislaţiei fiscale cu reglementările privind sănătatea şi securitatea în muncă în ceea ce priveşte excluderea din categoria veniturilor impozabile la salariaţi a avantajelor constând în contravaloarea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare primite în mod gratuit.
La Titlul VII referitor la taxa pe valoarea adăugată, se aduc completări şi exemplificări suplimentare pentru clarificarea anumitor situaţii. Astfel, în ceea ce priveşte operaţiunile asimilate prestărilor de servicii, se exemplifică anumite cazuri în care punerea la dispoziţia altei persoane impozabile a unor bunuri pe care aceasta din urmă le utilizează pentru livrarea sau prestarea de servicii în beneficiul persoanei care i-a pus bunurile la dispoziţie, se consideră că are loc o prestare legată de activitatea economică a persoanei care a pus bunurile gratuit la dispoziţia altei persoane, iar această operaţiune nu este asimilată unei prestări cu plată.
Referitor la faptul generator şi exigibilitatea TVA, în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare arendare, se aduc precizări în ceea ce priveşte faptul generator. Astfel, dacă factura este emisă înainte de data stipulată în contract pentru efectuarea plăţii, se consideră că factura este emisă înainte de faptul generator. Dacă nu se specifică în contract scadenţe precise pentru efectuarea plăţii, faptul generator intervine astfel:
- la data plăţii facturii, dar nu mai târziu de termenul limită stipulat în contract pentru plată facturii, dacă contractul prevede că periodic se emit facturi şi serviciile se plătesc într-un anumit termen de la data emiterii unei
facturi;
- la data plăţii facturii, dar nu mai târziu de termenul limită stipulat în factură pentru plata facturii respective, dacă contractul prevede că periodic se emit facturi şi termenul de plată este înscris numai în factură;
- la data emiterii unei facturi, în situaţia în care contractul prevede doar data la care se emite factura la anumite intervale de timp, fără să existe nicio specificaţie nici în contract, nici în factură cu prvire la termenul de plată
a facturii.
Referitor la schimbarea de cotă în cazul refacturării de cheltuieli se aduce un exemplu suplimentar care tratează refacturarea de către proprietar a cheltuielilor cu utilităţile către chiriaş. Astfel, facturile primite de la furnizorii de utilităţi în decembrie 2015 au cota de 24%. Proprietarul refacturează utilităţile în ianuarie 2016. Exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii către chiriaş. Întrucât faptul generator pentru operaţiunile refacturate rămâne neschimbat şi a intervenit în decembrie 2015, cota aplicabilă la refacturare este cea în vigoare la data faptului generator, respectiv 24%.
Cu privire la includerea TVA în preţul unui bun supus vânzării, se precizează că în orice situaţie în care contrapartida unei livrări nu este stabilită de părţi, ci este stabilită prin lege, prin licitaţie, printr-o hotărâre a instanţei sau în alte situaţii similare, aceasta este considerată ca incluzând deja taxa, şi în situaţiile în care nu există nicio menţiune cu privire la taxă.
Referitor la măsurile de simplificare pentru dispozitivele cu circuite integrate, în definirea acestor dispozitive se face trimitere directă la codul NC 8542 din Regulamentul privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, eliminându-se o serie de definiţii de natură tehnică ale acestor dispozitive. Se precizează că în situaţia în care pe aceeaşi factură sunt înscrise atât bunuri pentru care se aplică taxarea inversă în funcţie de valoarea lor prevăzute la art.331, alin.(2), lit.i)–k) din Codul fiscal (telefoane mobile, dispozitive cu circuite integrate, console de jocuri,
laptopuri, tablete), cât şi alte bunuri, taxarea inversă se aplică numai dacă valoarea bunurilor prevăzute la art.331, alin.(2), lit.i)–k) din Codul fiscal, exclusiv TVA, este mai mare sau egală cu 22.500 lei.
HG 159/2016 mai aduce completări în domeniul accizelor, în ceea ce priveşte actualizarea garanţiilor depuse de antrepozitarii autorizaţi şi destinatarii înregistraţi, reautorizarea ca antrepozitar fiscal, documentele
depuse de beneficiarii scutirii de accize în vederea restituirii acestora, suspendarea autorizaţiei deţinute de operatorii economici plătitori de accize şi încetarea măsurilor de suspendare.
Capitolul de impozite şi taxe locale este completat cu precizări în ceea ce priveşte stabilirea impozitului pe clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale, precum şi a celor cu destinaţie mixtă. În cazul în care contribuabilul depune la organul fiscal local o declaraţie la care anexează un raport de evaluare, valoarea impozabilă a clădirii este cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar şi în situaţia în care clădirea a fost finalizată sau dobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă în cazul persoanelor fizice, respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă în cazul persoanelor juridice.
Începând cu luna iunie 2016, organele fiscale locale comunică Ministerului Finanţelor Publice până la data de 15 a fiecărei luni, informaţiile din rapoartele de evaluare depuse de contribuabili, în vederea introducerii acestora într-un registru electronic. Acesta este publicat pe pagina de internet a MFP şi poate fi consultat de orice persoană.
Data publicării: 08.04.2016 (5.338 vizualizări)
|