Reamintim contribuabililor care, în anul 2013, au realizat venituri din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; piscicultură şi silvicultură; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, că au obligaţia ca, până luni, 26 mai a.c., să depună la Fisc „Declaraţia privind veniturile realizate din România”, cod 200.
Completare, depunere
Formularele 200 pot fi obţinute direct, gratuit, de la sediile unităţilor fiscale, sau se pot descărca de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii - în cazul depunerii declaraţiilor online.
După completare, formularele pot fi depuse:
- la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
- la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal în România, pentru următoarele categorii de venituri: venituri din drepturi de proprietate intelectuală; venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal; venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
- la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, de către contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri, altele decât cele prevăzute mai sus;
- prin mijloace electronice, pe portalul www.e-guvernare.ro.
După transmitere electronică, contribuabilii sunt obligaţi să consulte starea declaraţiei prin vizualizarea acesteia, accesând http://www.anaf.ro/StareD112
Declaraţia se completează în două exemplare, scriind corect şi citeţ datele în module.
Atenţie! Contribuabilii care au mai multe surse sau categorii de venit şi au obligaţia depunerii formularului 200 vor completa Anexa la Declaraţia privind veniturile realizate din România, pentru fiecare sursă de venit.
Excepţii
Nu au obligaţia depunerii declaraţiei, următoarele categorii de contribuabili:
- persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor;
- persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;
- persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat şi impozitul este final;
- persoanele fizice care au realizat venituri din activităţi agricole cu impunere finală, între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată ori luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare.
Sancţiuni
Nedepunerea până la 26 mai 2014 a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei.
Data publicării: 12.05.2014 (1.543 vizualizări)
|