Acasă  | Articole  | Întrebări și răspunsuri  | Calculator salarii  | Profesioniști contabili  | Experți contabili judiciari  | Informații fiscale  | Contact 




Legături utile
- Calendarul obligaţiilor fiscale în 2022
- Codul fiscal cu norme 2016 actualizat în 2023
- Codul de procedură fiscală 2016 actualizat în 2023
- Legea contabilităţii republicată

- Convenţii de evitare a dublei impuneri

- Ministerul Finanţelor
- ANAF

- Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Nou!
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!

Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa. Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!

Joi, 25 iunie 2015 inclusiv, termen limită pentru unele obligaţii declarative


Joi, 25 iunie 2015, inclusiv, este termenul limită pentru depunerea la Fisc a următoarelor declaraţii:

- Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedentă. Se face de către plătitorii următoarelor venituri: din drepturi de proprietate intelectuală; din contracte/convenţii civile şi de agent; expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară; obţinerea de către o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică care nu generează o persoană juridică; din premii şi jocuri de noroc; obţinute de către nerezidenţi; alte surse. Reglementare: art.52 alin.(3), art.52 indice 1 alin.(1) si (4), art.77 alin.(6), art.79 alin.(3), art.116 alin.(4) si (5), art.116 alin.(5) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Efectuarea plăţilor anticipate privind impozitul pe venit, aferente trim.II 2015. Se face de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole conform art.71 din Codul Fiscal. Reglementare: art.82 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2015. Reglementare: OPANAF nr.3.156/2013;

- Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor aferente trimestrului precedent, formular 104. Se depune de către persoanele juridice constituite între contribuabilii prevăzuţi la art.13 lit.c) si e) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112. cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2015. Reglementare: OMFP nr.1045/2012, art.296 indice 19 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoane fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2015. Reglementare: OPANAF 52/2012;

- Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2015. Reglementare: art.156 indice 2 alin.(1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, OPANAF nr.1.790/2012. Atenţie: Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de T.V.A.conform art.152 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, până la 10 mai 2015;

- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de T.V.A., conform art.153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, conform art.125 indice 1, alin.(3), pentru care se datorează T.V.A., contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata T.V.A. precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare:art.156 indice 3 alin.(2) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr.30/2011;

- Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea T.V.A., formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art.128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal; pentru ajustarea T.V.A. de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A. a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art.152 alin.(7) din Codul Fiscal; pentru ajustarea T.V.A. de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de T.V.A. a fost anulată conform art.153 alin.(9) lit.a) – e) sau lit g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art.128 alin.(4), art.148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de T.V.A. sau care a efectuat ajustări incorecte. Reglementare:art.156 indice 3 Cod Fiscal; OPANAF nr.2223/2013;

- Declaraţie privind T.V.A. datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat conform art.153, alin.(9) lit.a)-e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat conform art.153 alin 9.lit.a)-e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata T.V.A. aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de T.V.A. Reglementare: OPANAF nr. 2224/2013;

- Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri, formular 390 VIES, pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna mai 2015. Reglementare: art.156 indice 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr.3162/2011;

- Declaraţie informativă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilior desfăşurate în luna mai 2015, de către plătitorii de T.V.A. cu perioadă fiscală lunară. Reglementare: OPANAF nr.3806/2013;

- Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului T.V.A. la încasare, formular 097. Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art.153 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului T.V.A. la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem în condiţiile prevăzute la art.134 indice 2 şi art.156 indice 3 alin.(11) şi alin.(12). Reglementare: OPANAF nr.3884/2013;

- Plata impozitului pe reprezentanţă, tranşa I. Se plăteşte de către persoanele juridice străine cu reprezentanţă în România. Reglementare: art.124, alin.(1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- Plata taxei anuale pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor. Se plăteşte de către organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi jocurile tip slot-machine. Reglementare: art.14, alin.(2), lit.b), pct.(i), din OUG nr.77/2009.


Data publicării: 24.06.2015 (1.633 vizualizări)


comentarii


Articole recente
- Modificare formular 208 (19.02.2024) (1.332 vizualizări)
- Modificare formular 100 (05.02.2024) (2.461 vizualizări)
- Noua declarație unică (11.01.2024) (2.416 vizualizări)
- Modificare procedură Certificat de amânare la plată a TVA (03.01.2024) (1.443 vizualizări)
- Registrul achizițiilor de locuințe (03.01.2024) (1.815 vizualizări)



Întrebări şi răspunsuri recente
- Termenul de depunere al declarației 101 în anul 2022 (24.02.2022) (3.163 vizualizări)
- Prescripția dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale (16.12.2021) (3.986 vizualizări)
- Susținerea orală a contestației la actul administrativ fiscal (24.12.2020) (3.282 vizualizări)
- Ce este concordatul preventiv? (14.07.2020) (3.875 vizualizări)
- Cine poate fi expertul independent care poate întocmi planul de restructurare a obligațiilor bugetare? (09.07.2020) (6.269 vizualizări)






Abonare newsletter
Nume:
E-mail:


Ştiri financiare
- Bursele europene au închis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a deschis în creştere (09.04.2020)
- Bursele asiatice au închis în apreciere (09.04.2020)
- Euro s-a depreciat la 4,8278 lei (09.04.2020)
- ROBOR la trei luni a scăzut la 2,54% (09.04.2020)
- Bursele europene au deschis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au deschis în apreciere (09.04.2020)
- La mijlocul şedinţei, bursele asiatice erau în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a închis în creştere (09.04.2020)


Copyright ©2011-2024 Pandora Impex SRL.