Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte că, începând cu 1 februarie a.c., prin Ordonanţele Guvernului nr. 5/2013, 6/2013 şi 7/2013, au fost reglementate trei noi impozite care reprezintă venit la bugetul de stat.
Impozitele se aplică până la 31 decembrie 2014 inclusiv şi sunt administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În articolul de mai jos, prezentăm principalele prevederi care reglementează impozitele: pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural; pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale şi asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.
A. Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural
Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi a gazului natural şi este aplicabil operatorilor de transport de energie electrică şi gaze naturale licenţiaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRDE). Impozitul pe monopolul natural se aplică şi operatorilor economici distribuitori de energie electrică şi gaze naturale, licenţiaţi de ANRDE, titulari ai unor contracte de concesiune încheiate cu Ministerul Economiei şi Comerţului sau cu autorităţi locale, care aplică prevederile art. 48 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (1), (2) şi (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
B. Impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale
Impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale şi se instituie pentru următoarele activităţi:
- exploatarea forestieră, cod CAEN 0220;
- extracţia cărbunelui superior, cod CAEN 0510;
- extracţia cărbunelui inferior, cod CAEN 0520;
- extracţia petrolului brut, cod CAEN 0610;
- extracţia minereurilor feroase, cod CAEN 0710;
- extracţia minereurilor de uraniu şi toriu, cod CAEN 0721;
- extracţia altor minereuri metalifere neferoase, cod CAEN 0729;
- alte activităţi extractive, cod CAEN 0811, 0812, 0891, 0892, 0893, 0899.
Au obligaţia să plătească impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară activităţile prevăzute mai sus. Impozitul se datorează şi de către operatorii economici care au licenţe de exploatare a resurselor menţionate, dar a căror activitate principală nu corespunde acestor coduri CAEN.
Pentru activitatea de exploatare forestieră, impozitul se datorează de către operatorii economici care exploatează masa lemnoasă în baza unei autorizaţii de exploatare.
C. Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale
Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013, privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi se datorează de operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră.
Modul de calcul
A. Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se aplică pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale. Valorile impozitului pe monopolul natural aplicabil de operatori sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanţă.
B. Cota de impozit pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, este 0,5% şi se aplică asupra veniturilor obţinute de operatorii economici, care sunt luate în considerare la stabilirea cifrei de afaceri potrivit reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, respectiv veniturilor din activităţile principale pentru operatorii care aplică reglementările contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară.
C. Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale este de 60% din veniturile suplimentare, calculate conform anexei din ordonanţă, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream. Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul veniturilor suplimentare. Valoarea investiţiilor din segmentul upstream luate în calcul pentru stabilirea deducerii reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, la care se adaugă valoarea investiţiilor raportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare. Toate investiţiile în segmentul upstream se amortizează potrivit regulilor fiscale prevăzute de Codul Fiscal.
Important! Pentru operatorii economici, sumele aferente impozitului, reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea profitului impozabil, în condiţiile prevederilor Codului Fiscal.
Declararea şi plata impozitelor
Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost facturate serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale, se calculează şi se plăteşte lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.
Impozitul pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale şi impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale se calculează, se declară şi se plătesc lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care s-au calculat acestea.
Alte precizări
Modelul şi conţinutul declaraţiilor privind impozitele menţionate au fost stabilite prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 195/2013 pentru modificarea şi completarea OPANAF nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
Potrivit acestui act normativ, în Anexa nr. 11 „Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat” din OPANAF nr. 1.950/2012 s-au introdus noile creanţe fiscale, prevăzute la rândurile 62,63 şi 64, astfel:
- rândul 62 - „Impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural”;
- rândul 63 - „Impozit pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale”;
- rândul 64 - „Impozit asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale”.
Persoanele obligate la plata impozitelor menţionate mai sus au obligaţia actualizării vectorului fiscal, prin completarea şi depunerea formularului 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică” la organele fiscale în evidenţa cărora sunt înregistrate. În acest sens, a fost emis Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Finanţelor Publice nr. 250/2013 privind modificarea Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor.
Data publicării: 14.06.2013 (1.228 vizualizări)
|