Acasă  | Articole  | Întrebări și răspunsuri  | Calculator salarii  | Profesioniști contabili  | Experți contabili judiciari  | Informații fiscale  | Contact 




Legături utile
- Calendarul obligaţiilor fiscale în 2022
- Codul fiscal cu norme 2016 actualizat în 2023
- Codul de procedură fiscală 2016 actualizat în 2023
- Legea contabilităţii republicată

- Convenţii de evitare a dublei impuneri

- Ministerul Finanţelor
- ANAF

- Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Nou!
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!

Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa. Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!

Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din profesii libere


Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din profesii libere, realizat de ANAF, este un îndrumar care trebuie citit atât de către persoanele care realizează venituri din profesii libere, cât şi de către cei care vor să se autorizeze.

Contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din profesii libere au obligaţia să se înregistreze la organul fiscal competent, să le declare şi să plătească impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat.

Definiţii

Veniturile din profesii libere, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, sunt venituri din activităţi independente.
Veniturile din profesii libere, cuprind veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.

Înregistrarea fiscală

Persoanele care obţin venituri din profesii libere, au obligaţia depunerii la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul de desfăşurare a activităţii, ,,Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere” – formularul 070.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unor asocieri sau alte entităţi fără personalitate juridică, contribuabilii au obligaţia depunerii la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are asocierea sediul de desfăşurare a activităţii, ,, Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică,, – formularul 010.
În urma înregistrării fiscale, organul fiscal atribuie codul de înregistrare fiscală.
Declaraţia de înregistrare se completează cu ocazia primei înregistrări fiscale, de regulă cu ocazia înfiinţării şi se depune în termen de 30 de zile de la data înfiinţării potrivit legii

Modificări ulterioare înregistrării fiscale

Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni, respectiv a formularului 070 sau a formularului 010, dupa caz.
În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilii depun, odată cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat. Declaraţia de menţiuni este însoţită de documente care atestă modificările intervenite.
La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
Declaraţiile se depun în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Depunerea declaraţiei privind venitul estimat

Persoanele care obţin venituri din profesii libere, au obligaţia depunerii “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit” – formularul 220, în termen de 15 zile de la data începerii activităţii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul.
Contribuabilii care în anul anterior, au realizat pierderi, şi cei care, au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior au obligaţia depunerii formularului 220 până la data de 25 mai a anului de impunere, odată cu declaraţia privind venitul realizat.
Declaraţia se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Stabilirea plăţilor anticipate cu titlu de impozit

Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii.
La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16%.
Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, iar plata impozitului anual se efectuează potrivit deciziei de impunere.
În cazul impunerilor efectuate după expirarea acestor termene de plată, contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent.
Contribuabilii pot plăti sumele reprezentând plăţile anticipate, direct la sediul organului fiscal competent, sau la unităţile bancare, prin ordin de plată.
În cazul în care, contribuabilii îşi încetează activitatea în cursul anului fiscal precum şi în situaţia în care îşi suspendă temporar activitatea, potrivit legislaţiei în materie, aceştia au obligaţia de a depune la organul fiscal “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit”, însoţită de documente justificative, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, în vederea recalculării plăţilor anticipate.

Stabilirea venitului net anual din activităţi independente

Venitul net se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie.
Registrul-jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul-inventar au regim de înregistrare la organele fiscale. Acestea se numerotează, se şnuruiesc şi se parafează înainte de depunerea lor la organele fiscale pentru înregistrare.
Evidenţa taxei pe valoarea adăugată colectate se ţine cu ajutorul Jurnalului pentru vânzări. În acest jurnal se înregistrează pe bază de documente (facturi fiscale, bonuri de comandă-chitanţă etc.) valoarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Evidenţa taxei pe valoarea adăugată deductibile se ţine cu ajutorul Jurnalului pentru cumpărări. În acest jurnal se înregistrează pe bază de documente (facturi fiscale, bonuri de comandă-chitanţă, monetare etc.) valoarea cumpărărilor de bunuri şi/sau a serviciilor prestate de terţi şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Contribuabilii, pot deţine registrul unic de control în funcţie de opţiunea acestora.

Depunerea declaraţiei privind venitul realizat

Contribuabilii care realizează, venituri din profesii libere, au obligaţia de a depune “Declaraţia privind venitul realizat” – formularul 200, la organul fiscal în a cărui rază au domiciliul, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Formularul se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor, în conformitate cu prevederile legale.

Impozitul anual datorat

Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil. Impozitul anual datorat se înscrie în decizia de impunere.
Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi

Obligaţii în cazul asocierilor fără personalitate juridică

Dispoziţii generale

În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere. Sunt supuse obligaţiei de încheiere şi înregistrare a unui contract de asociere atât asociaţiile fără personalitate juridică, ale căror constituire şi funcţionare sunt reglementate prin acte normative speciale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, societate civilă medicală, cabinete asociate de avocaţi, societate civilă profesională de avocaţi, notari publici asociaţi, asociaţii în participaţiune constituite potrivit legii, cât şi orice asociere fără personalitate juridică constituită în baza Codului civil.

Depunerea declaraţiei privind venitul estimat

În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unor asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din profesii libere, şi încep activitatea în cursul anului, asocierile au obligaţia depunerii, la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, „Declaraţiei privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţile supuse regimului transparenţei fiscale” – formularul 223.
Asocierile în cadrul cărora se obţin venituri de natura celor mai sus menţionate, din mai multe surse, depun câte o declaraţie estimativă pentru fiecare sursă, respectiv pentru fiecare categorie de venit.
Declaraţia se completează şi se depune de către asociatul desemnat prin contractul de asociere să răspundă de îndeplinirea obligaţiilor asocierii faţă de autorităţile publice, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect toate datele prevăzute în formular. Declaraţia se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Declaraţia se depune la organul fiscal competent, astfel:

  • în termen de 15 zile de la data începerii activităţii, în cazul asocierilor care încep o activitate în cursul anului fiscal;
  • până la data de 25 mai a anului de impunere, odată cu declaraţia privind venitul realizat, în cazul asocierilor care, în anul anterior, au realizat pierderi şi al celor care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi al celor care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior.

În aceste situaţii, fiecare membru din cadrul asocierii fără personalitate juridică va depune la organul fiscal pe raza căruia îşi au domiciliul fiscal “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit” – formularul 220.

Depunerea declaraţiei privind venitul realizat

Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale – formularul 204, se completează şi se depune pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice, în cadrul cărora se realizează venituri din activităţi independente, inclusiv din activităţi adiacente, pentru care venitul net se determină în sistem real.
Declaraţia se depune de către asociatul desemnat prin contract să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asocierii faţă de autorităţile publice, până la data de 15 martie a anului următor celui de raportare.
Fiecare membru din cadrul asocierii fără personalitate juridică va depune la organul fiscal pe raza căruia îşi are domiciliul fiscal “Declaraţia privind venitul realizat” – formularul 200, conform punctului 6.

Contribuţii sociale obligatorii

Contribuabilii care realizează venituri din profesii libere au obligaţia de a plăti contribuţii sociale obligatorii la bugetul general consolidat.

Contribuţiile de asigurări sociale

Declararea veniturilor pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări sociale se realizează prin completarea şi depunerea formularului 600 – Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii.
Venitul declarat constituie baza lunară de calcul pentru stabilirea obligaţiilor lunare de plată reprezentând contribuţie de asigurări sociale, pe care contribuabilii sunt obligaţi să le efectueze în cursul anului, ca plăţi anticipate. Plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Formularul 600 se depune anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale.
În cazul în care contribuabilii încep o activitate în cursul anului, aceştia au obligaţia completării şi depunerii formualrului în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.
Contribuabilii al căror venit rămas după deducerea din venitul total realizat a cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestui venit, este sub 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu datorează contribuţie de asigurări sociale în anul următor.
Stabilirea obligaţiilor de plată privind contribuţiile de asigurări sociale se realizează de către organul fiscal competent, prin decizia de impunere.

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate

Declararea veniturilor pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se realizează prin depunerea declaraţiei de venit estimat/norma de venit, sau a declaraţiei privind venitul realizat. Plaţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, se realizează de către organul fiscal competent, prin decizia de impunere.
Obligaţia anuală de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decăt un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă venitul din din profesii libere este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.
Organul fiscal competent stabileşte sumele datorate faţă de plăţile anticipate şi efectuează încadrarea în plafonul minim prevăzut de lege, după depunerea declaraţiei privind venitul realizat.
Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.
Contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice potrivit prevederilor Codului fiscal se achită la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora se află adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.

Excepţii

Persoanele care realizează venituri din profesii libere, şi care obţin în acelaşi timp venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări sociale asupra veniturilor din profesii libere.

Taxa pe valoare adăugată

Contribuabilii care realizează venituri din profesii libere se înregistrează în scopuri de TVA în următoarele situaţii:
a. Prin opţiune;
b. Prin depăşirea plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut in Codul fiscal.
În vederea înregistrării în scopuri de TVA, contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea individual, depun la organul fiscal competent pe raza căruia îşi au sediul activităţii „Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române (formularul 070) completând în mod corespunzător rubrica “Date privind vectorul fiscal”, secţiunea TVA.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unor asocieri sau alte entităţi fără personalitate juridică, contribuabilii au obligaţia depunerii la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are asocierea sediul de desfăşurare a activităţii, „Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică,, – formularul 010.
În urma analizei informaţiilor cuprinse în declaraţia fiscală şi în documentele anexate acestei declaraţii, organul fiscal emite “Decizia privind înregistrarea în scopuri de TVA” potrivit prevederilor din Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare precum şi codul de înregistrare fiscală în scopuri de taxă pe valoare adăugată, după caz.
Contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, au obligaţia să depună la organul fiscal competent, la termenele prevăzute de lege următoarele declaraţii fiscale, după caz:

  • Decont de taxa pe valoarea adăugată (formularul 300) – lunar/trimestrial;
  • Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (formularul 394) – lunar/trimestrial;
  • Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul … (formularul 392A) – anual;
  • precum şi alte declaraţii fiscale prevăzute de lege, în funcţie de situaţia specifică.

Sancţiuni

Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a formularelor:

  • 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;
  • 070 – Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;

constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice/asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică.

Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a formularelor:

  • 220 – Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit, 200 – Declaraţie privind veniturile realizate din România, 600 – Declaraţie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, se sancţionează, cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
  • 392A – Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul …; se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;

Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a formularului 394 – Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 3500 lei.

Îndeplinirea obligaţiilor de plată

Contribuabilii îşi pot îndeplini obligaţiile de plată reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat în conturile deschise la Trezoreria Statului pe raza căruia aceştia îşi au domiciliul fiscal, în numerar, prin virament bancar sau mandat poştal.

Informaţii suplimentare

Informaţii detaliate se pot obţine:

  • accesând pagina de Internet
  • birourile de servicii pentru contribuabili din cadrul organelor fiscale teritoriale.

Data publicării: 11.09.2014 (3.465 vizualizări)
Sursa: ANAF


comentarii


Articole recente
- Modificare formular 208 (19.02.2024) (1.407 vizualizări)
- Modificare formular 100 (05.02.2024) (2.506 vizualizări)
- Noua declarație unică (11.01.2024) (2.443 vizualizări)
- Modificare procedură Certificat de amânare la plată a TVA (03.01.2024) (1.463 vizualizări)
- Registrul achizițiilor de locuințe (03.01.2024) (1.854 vizualizări)



Întrebări şi răspunsuri recente
- Termenul de depunere al declarației 101 în anul 2022 (24.02.2022) (3.182 vizualizări)
- Prescripția dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale (16.12.2021) (4.002 vizualizări)
- Susținerea orală a contestației la actul administrativ fiscal (24.12.2020) (3.300 vizualizări)
- Ce este concordatul preventiv? (14.07.2020) (3.881 vizualizări)
- Cine poate fi expertul independent care poate întocmi planul de restructurare a obligațiilor bugetare? (09.07.2020) (6.285 vizualizări)






Abonare newsletter
Nume:
E-mail:


Ştiri financiare
- Bursele europene au închis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a deschis în creştere (09.04.2020)
- Bursele asiatice au închis în apreciere (09.04.2020)
- Euro s-a depreciat la 4,8278 lei (09.04.2020)
- ROBOR la trei luni a scăzut la 2,54% (09.04.2020)
- Bursele europene au deschis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au deschis în apreciere (09.04.2020)
- La mijlocul şedinţei, bursele asiatice erau în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a închis în creştere (09.04.2020)


Copyright ©2011-2025 Pandora Impex SRL.