Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, până vineri, 29 noiembrie a.c., pot depune cereri pentru accesarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în scopul achitării obligaţiilor restante.
În acest context, în articolul de mai jos, prezentăm, în sinteză, principalele aspecte privind accesarea acestor sume de la bugetul de stat.
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale aprobate potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013, rămase nerepartizate, se alocă, pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în scopul achitării plăţilor restante înregistrate, la data de 30 septembrie 2013, în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, ori faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.
Plăţile restante înregistrate în contabilitatea instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sunt numai plăţile restante aferente cheltuielilor care pot fi finanţate din bugetele locale.
Sumele repartizate se utilizează exclusiv pentru:
- stingerea obligaţiilor fiscale restante, la data de 30 septembrie 2013, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări ai unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale;
- stingerea obligaţiilor fiscale restante, la data de 30 septembrie 2013, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.
În scopul alocării sumelor menţionate mai sus, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot depune până la data de 29 noiembrie 2013, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, cereri scrise însoţite de documentele prevăzute la art. 64 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013, respectiv:
- situaţia obligaţiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
- certificatele de atestare fiscală ale unităţilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/ spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări, emise de organele fiscale;
- acorduri încheiate între unităţile administrativ-teritoriale şi furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv pentru furnizorii instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală. Prin aceste acorduri, furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări confirmă faptul că sunt de acord cu stingerea obligaţiilor fiscale;
- cerere privind introducerea unui control de tip preventiv, organizat şi exercitat de Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile descentralizate, asupra operaţiunilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale efectuate în vederea utilizării sumelor alocate, aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.
Data publicării: 28.11.2013 (942 vizualizări)
|