|
| Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
| Convenţiile civile = muncă la negru? |
Vă prezentăm mai jos un punct de vedere oficial al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, publicat într-un material pe site-ul instituţiei, privind considerarea convenţiilor civile drept muncă la negru.
Dreptul muncii cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile individuale sau colective dintre angajatori şi salariaţi.
Relaţia dintre angajator şi salariat este guvernată de contractul individual de muncă.
În normele Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi în reglementările dreptului muncii al Uniunii Europene, se utilizează conceptul de lucrător, în timp ce în legislaţia din România se utilizează de regulă termenul de salariat sau de angajat.
Atât legislaţia europeană, cât şi în legislaţia română, în categoria lucrătorilor/salariaţilor, care efectuează o anumită activitate remunerată şi se află într-un raport de lucru sau raport de serviciu faţă de angajatorul lor, cuprinde:
- salariaţii, indiferent de tipul contractului individual de muncă, de calitatea lor în cadrul angajatorului ( acţionar, cooperator sau ucenic) au calitatea de lucrători;
- funcţionarii publicii, raportat la legislaţia specifică;
- persoanele aflate sub un contract de formare/pregătire profesională suportat de către angajator sau la un angajator, etc.
Nu au calitatea de lucrători:
- persoanele care desfăşoară o anumite activitate ocazională remunerată şi care este asimilată veniturilor salariale, dar fără încheierea unui raport de muncă, de exemplu zilierii;
- personale fizice care îşi desfăşoară activitatea sub o formă autorizată;
- persoanele care exercită profesii liberale, etc.
Conform dispoziţiilor art.10 din Legea nr.53/2003 republicată (Codul muncii), contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizica sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu, este contractul individual de muncă.
Există unele opinii, greşite din punctul nostru de vedere care afirmă că, un raport de muncă dintre o persoană fizică şi o persoană juridică sau persoană fizică autorizată se poate desfăşura şi în baza unui contract civil/convenţie civilă.
Considerăm că eroarea se datorează legislaţiei muncii în vigoare până în luna martie 2003, când prin HG nr. 935/1999 privind stabilirea condiţiilor în care pot presta munca persoanele care nu încheie contracte individuale de munca şi modul de utilizare a sumelor reprezentând comisionul perceput de inspectoratele teritoriale de munca, respectiv de direcţiile generale de munca şi protecţie socială, prin art. 1 stabileşte că:
(1) Persoanele fizice care nu încheie contracte individuale de munca pot presta munca, potrivit art. 2 şi 3 din Legea nr. 130/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin încheierea unor convenţii civile de prestări de servicii, în următoarele condiţii:
a) activităţile ce urmează a fi prestate nu fac parte din domeniul activităţilor de baza ale angajatorilor, stabilite potrivit legii, pentru care se justifică încheierea unor contracte individuale de muncă;
b) în cazul încheierii mai multor convenţii civile de prestări de servicii în cadrul aceleiaşi activităţi, munca prestată cu regularitate, în baza acestor convenţii, nu insumeaza un volum egal cu cel stabilit pentru persoanele încadrate în munca pe baza contractului individual de muncă, în raport cu programul normal de lucru.
(2) Persoanele fizice care nu încheie contracte individuale de muncă pot presta munca şi prin realizarea unor servicii în baza unor legi speciale sau pot executa lucrări pentru care primesc drepturi de autor. În cazul acestor persoane dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile.
Aceste prevederi legale au fost abrogate în luna martie 2003 prin HG nr.247/2003 actualizată şi ulterior abrogată prin art. 12 al HG nr.161/2006, care la art. 13 stabileşte că: pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga art.1 din HG nr. 935/1999 privind stabilirea condiţiilor în care pot presta muncă persoanele care nu încheie contracte individuale de muncă.
Autorii opiniei potrivit căreia un raport de muncă dintre o persoană fizică şi o persoană juridică sau persoană fizică autorizată se poate desfăşura şi în baza unui contract civil/convenţie civilă susţineau că în baza unui astfel de raport, angajatorul nu are obligaţia plăţii contribuţiilor datorate fondurilor speciale.
Şi această susţinere este eronată, deoarece prin art. II alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2010 se stabileşte că: în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele venituri realizate din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau venituri rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil. Asupra acestor venituri se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj.
În opinia noastră, singurele raporturi contractuale încheiate între un angajator şi o personă fizică, pentru care nu este necesar încheierea unui contract individual de muncă, sunt cele încheiate cu persoanele care îşi exercită activitatea ca profesie liberală (ex. contractul de reprezentare cu un avocat) sau cele reglementate prin legi speciale cum este cazul zilierilor.
Din cele precizate mai sus, se înţelege că un contract individual de muncă nu poate fi încadrat în categoria contractelor civile. Această opinie este susţinută de doctrina juridică de dreptul muncii şi de doctrina de drept civil, contractul de muncă fiind de sine stătător şi face parte din categoria contractelor de drept privat, alături de cele civile.
Pe cale de consecinţă, orice activitate prestată de o personă fizică, pentru şi sub autoritatea unui angajator se poate efectua numai prin încheierea în formă scrisă anterior începerii activităţii, a unui contract individual de muncă.
Data publicării: 10.08.2015 (3.964 vizualizări)
|
|
|
