La nivel european, s-a semnat în cadrul Convenţiei de la Geneva
Legea uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin.
România a preluat textul legii uniforme fără ratificarea Convenţiilor de la Geneva, forma în vigoare şi în prezent fiind redată prin Legea nr. 58 din mai 1934, privind cambia şi biletul la ordin.
De-a lungul timpului, s-au înregistrat diferite feluri de înşelăciune cu acest tip de instrumente de plata. În practică, s-a pus întrebarea dacă există infracţiunea de înşelăciune în contracte în cazul în care făptuitorul, administrator al unei societăţi comerciale, a emis bilete la ordin pentru plata datoriei sale pentru marfa preluată de la vânzător sau prestatorul de servicii, iar ulterior nu asigură provizionul sau suma de bani în banca sa în vederea încasării sumei de către beneficiarul instrumentului de plată, conform art. 215 alin. (3) din Codul penal: “Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.”
Această variantă a înşelăciunii se deosebeşte clar de înşelăciune prin emiterea de file cec prevăzută de art. 215 alin. (4) şi nu poate fi confundată.
Astfel, administratorii societăţilor comerciale, mai ales cele cu răspundere limitată, emit bilete la ordin ca instrumente de plată în favoarea unor beneficiari, tot comercianţi, lăsând impresia bunei credinţe în afaceri.
Înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale comerciale, fapt absolute intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Nu există o confuzie între infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale.
De asemenea, biletul la ordin, conform legii speciale, reprezintă titlu executoriu, asimilabil unei hotărâri judecătoreşti, şi asigurarea provizionului în bancă de către emitent, la scadenţa înscrisă pe acestea. Se constituie astfel o obligaţie, pe care emitentul şi-a luat-o la data emiterii, ca beneficiarul să poată încasa suma la care s-a obligat cumpărătorul.
Faptele pot fi săvârşite prin comisiune sau omisiune şi trebuie să rezulte că emitentul nu a avut în intenţie să plătească marfa preluată ori serviciile, având în vedere uşurinţa în emiterea biletelor la ordin, fără a asigura, în fapt, provizia necesară plăţii datoriilor sale.
Societăţile comerciale, diferitele instituţii ce participă la desfăşurarea activităţilor economice pot solicita şi obţine informaţii privind conduita în utilizarea acestor instrumente de plată. Astfel, din informaţii de la Centrala Incidentelor de plăţi din cadrul B.N.R. poate rezulta că în perioada de referinţă societatea emitentă poate avea un număr însemnat incidente de plată, ceea ce indică faptul că a existat o practică a administratorului debitoarei de a emite instrumente de plată fără acoperirea în contul curent.
În cazul relaţiilor comerciale, trebuie avut în vedere că intenţia se probează prin actele şi faptele săvârşite de emitentul biletului la ordin, care rezultă din fluxurile financiare ale societăţii pe care o administrează, din actele contabile, etc. şi nu prin simple declaraţii.
De obicei, în cauză se efectuează o expertiză contabilă care trebuie să probeze în mod concret manoperele dolosive, să stabilească încasările în perioada de referinţă, operaţiunile contabile privind avansurile pentru ridicarea de mărfuri de către făptuitor, plăţile prin bancă, dacă la data emiterii biletelor la ordin există sume ridicate de administratorul debitoarei şi nerestituite, etc.
Doar în cazul în care există motive scuzabile, precum forţa majoră, cazul fortuit, alte asemenea care afectează voinţa administratorului emitentei nu se pune problema săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în contracte.
În practică, există un număr ridicat de situaţii în care s-au înregistrat bilete la ordin refuzate la plată de banca emitentului din lipsa fondurilor necesare, Centrala Incidentelor la Plată din cadrul Băncii Naţionale a României furnizând date reale şi corecte privind incidentele la plată, ceea ce probează faptul că în România există obişnuinţa privind emiterea de bilete la ordin fără să se asigure suma necesară la încasare, apoi administratorii societăţilor comerciale emitente lasă aceste entităţi în procedura insolvenţei, le abandonează efectiv, creând blocaje financiare şi îngreunând activitatea economică şi încasarea impozitelor şi taxelor de către organele fiscale, iar oamenii de afaceri din ţară, care activează în mod corect simt că statul nu îi protejează şi sunt expuşi inutil unor riscuri comerciale care puteau fi evitate.
Din acest punct de vedere organele de cercetare penală şi instanţele de judecată trebuie să acorde o mai mare atenţie în instrumentarea dosarelor având ca obiect înşelăciunea în contracte cu bilete la ordin, având în vedere şi pericolul social privind crearea de blocaje financiare şi alte asemenea.
Data publicării: 16.06.2014 (2.710 vizualizări)
|
