În documentarul de mai jos, vă prezentăm procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată (TVA) şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri, aprobată prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 500/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Solicitarea certificatului
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se eliberează la solicitarea următoarelor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal:
a) persoanele care în cursul anului calendaristic precedent, sau în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului, au realizat importuri din teritorii şi state terţe, a căror valoare cumulată este de cel puţin 100 milioane lei şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- nu au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariatilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii;
- nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
- să fie înregistrate în scopuri de TVA cu cel puţin un an calendaristic înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată;
- să nu fie în stare de insolvenţă, în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară.
De reţinut! În valoarea importurilor de 100 de milioane lei nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate.
b) operatorii economici autorizaţi care sunt înregistraţi în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal şi care au obţinut certificat de operator economic autorizat, conform art.14a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele impozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal şi care au obţinut autorizaţie pentru procedura de vămuire la domiciliu, conform art. 253 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare;
Certificatul de amânare de la plată se eliberează pe perioada indicată de solicitant, care nu poate depăşi data de 31 decembrie 2016.
Documentele necesare obţinerii certificatului
În vederea obţinerii certificatului de amânare de la plata în vamă a TVA, persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 500/2007, cu modificările şi completările ulterioare, depun la Direcţia Generală a Vămilor următoarele documente:
- o cerere tip conform modelului din anexa nr. 1 la ordin;
- copie de pe documentul care atestă calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal;
- certificat de atestare fiscală, în original;
- declaraţie pe propria răspundere privind valoarea cumulată a importurilor din teritorii şi state terţe realizate în anul calendaristic precedent sau în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se solicită eliberarea certificatului;
- declaraţie pe propria răspundere că nu sunt în stare de insolvenţă şi nu se află în procedura de reorganizare sau lichidare judiciară.
Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) si c) din ordin, depun la Directia Generală a Vămilor în vederea obţinerii certificatului, următoarele documente:
- o cerere tip conform modelului din anexa nr. 1 la ordin;
- copie de pe certificatul de operator economic autorizat sau de pe autorizatia pentru procedura de vămuire la domiciliu, după caz;
- copie de pe documentul care atestă calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal.
Certificatul de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată se eliberează în termen de 15 zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei complete.
Revocarea certificatului
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA se revocă:
- în situaţia în care una din condiţiile care au stat la baza eliberării certificatului prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordin nu mai este îndeplinită sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA atribuit conform art. 153 din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordin;
- în cazul în care statutul de operator economic autorizat a fost suspendat sau retras sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul persoanelor impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordin;
- în situaţia în care autorizaţia pentru procedura de vămuire la domiciliu a fost suspendată sau revocată sau în cazul anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul persoanelor impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din ordin.
Decizia de revocare a certificatului de amânare de la plata în vamă a TVA se comunică în scris, împreună cu motivele care au condus la această măsură.
Data publicării: 19.09.2014 (1.458 vizualizări)
|