Primul-ministru Victor Ponta şi ministrul finanţelor publice Ioana-Maria Petrescu au participat astăzi, începând cu ora 14, la lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual”, oferit de sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin intermediul căruia contribuabilii vor putea comunica online cu administraţia fiscală.
Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Finanţelor Publice, Str.Apolodor, nr.17.
Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.
De asemenea, începând cu 1 iulie 2014, formularele privind deciziile de impunere anuală pentru venituri realizate de persoane fizice şi pentru contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate de acestea, conţin o serie de informaţii care să faciliteze plata obligaţiilor fiscale. Astfel, fiecare decizie de impunere conţine informaţii privind: codul de identificare fiscală a beneficiarului, contul de venituri bugetare corespunzătoare obligaţiei de plată, codul IBAN în care trebuie efectuată plata, suma pe care contribuabilul o are de plătit şi o rubrică de explicaţii. Pe decizia de impunere sunt incluse informaţii privind modalităţile de plată.
De asemenea, pe website-ul ANF a fost publicat un tutorial de utilizare a aplicaţiei respective.
Accesul contribuabililor persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov a fost permis cu începere de astăzi, 15 septembrie 2014, ora 16.
Data publicării: 15.09.2014 (4.524 vizualizări)
|