|
Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
Actualizare norme restructurare obligații |
În Monitorul Oficial nr.1211 din 11 decembrie 2020, a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor publice nr.2998 din 19 noiembrie 2020 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr.2810/2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei.
Având în vedere faptul că actul normativ inițial de reglementare a restructurării obligațiilor fiscale (OG nr.6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale) a suferit modificări succesive (OUG nr.67/2019, OG nr.6/2020, OUG nr.29/2020, OUG nr.90/2020, Legea nr.114/2020, OUG nr.181/2020), a fost necesară actualizarea procedurii de aplicare a facilităților (OMFP nr.2810/2019).
În esență, modificările promovate prin actele normative mai sus menționate vizează următoarele aspecte:
a) eliminarea plafonului de un milion de lei;
b) clarificarea prevederilor referitoare la aplicarea procentului de 5%, 10% sau 15% ce trebuie calculat prin raportare la cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată conform art.4, alin.(2), lit.a) din OG nr.6/2019;
c) extinderea ariei de cuprindere a obligațiilor pentru care se poate acorda restructurarea obligațiilor bugetare, de la 31 decembrie 2018 la 31 iulie 2020, inclusiv;
d) prorogarea termenului de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare până la 31 martie 2021, inclusiv;
e) prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare a obligațiilor bugetare până la 30 iunie 2021, inclusiv.
Reamintim faptul că restructurarea are ca obiect eșalonarea la plată specială, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, stingerea obligațiilor bugetare principale prin darea în plată sau chiar anularea a până la 50% din obligațiile bugetare principale. Termen depunere notificare: 31 martie 2021. Termen depunere cerere de restructurare: 30 iunie 2021.
Data publicării: 14.12.2020 (1.936 vizualizări)
|
|
|