|
Nou! |
Am lansat un site de infomaţii fiscale despre contribuabilii din România la adresa firme.consultanti.ro. Vă aşteptăm!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa.
Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!
|
Actualităţi privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită |
După cum v-am informat, în Monitorul Oficial nr.336 din 3 mai 2016, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1437/2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită. Vă prezentăm mai jos principalele aspecte ale ordinului.
Prin cazuri speciale de executare silită se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generată de:
- hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuţii în administrarea creanţelor bugetare;
- înscrisurile emise în materie penală de către instanţele de judecată, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora;
- ordinele ministrului finanţelor publice prin care s-a dispus blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deţinute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, ce fac obiectul sancţiunilor internaţionale, potrivit legii;
- alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătoreşti definitive, cele prin care se stabileşte cuantumul cheltuielilor de executare silită, precum şi cele prin care se stabileşte suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului.
Citiţi şi articolul anterior Noutăţi privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită.
Data publicării: 17.05.2016 (1.698 vizualizări)
|
|
|