Pagina principală  | Articole  | Întrebări şi răspunsuri  | Calculator salarii  | Profesionişti contabili  | Experţi contabili judiciari  | Contact 




Legături utile
- Calendarul obligaţiilor fiscale în 2022
- Codul fiscal cu norme 2016 actualizat în 2023
- Codul de procedură fiscală 2016 actualizat în 2023
- Legea contabilităţii republicată

- Convenţii de evitare a dublei impuneri

- Ministerul Finanţelor
- ANAF

- Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

Nou!
Am înfiinţat un grup de discuţii pe Facebook în care veţi afla noutăţi contabile, veţi putea adresa întrebări şi veţi putea răspunde colegilor de profesie, împărtăşindu-vă experienţa. Adresa grupului este www.facebook.com/groups/grupcontabilitate/. Vă aşteptăm!

În 9 mai 2015, intră în vigoare noile reglementări privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar


În Monitorul Oficial al României nr.242/09.04.2015 a fost publicată Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Prevederile legale referitoare la operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, respectiv începând cu data de 9 mai 2015.

Totodată, începând cu data de 9 mai 2015, se abrogă prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, cu modificările şi completările ulterioare. Prin acest act normativ erau stabilite reguli pentru efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în numerar numai între persoanele juridice. Cele efectuate de persoanele fizice autorizate sau persoanele care exercită profesii libere, producătorii agricoli, persoanele fizice, precum şi cele în valută nu intrau sub incidenţa prevederilor ordonanţei.

Prevederile referitoare la operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar stabilite prin Legea nr.70/2015 nu se aplică de către:
- Trezoreria Statului;
- instituţiile de credit, instituţiile emitente de monedă electronică, instituţiile care prestează servicii de plată, autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii;
- instituţiile financiare nebancare şi entităţile care efectuează operaţiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operaţiunile specifice activităţii pentru care acestea au fost autorizate;
- operatorii din domeniul jocurilor de noroc.

Totuşi, celor menţionaţi anterior le este interzis să elibereze persoanelor obligate să aplice prevederile Legii nr.70/2015 sume în numerar peste plafonul de 5.000 lei pe fiecare persoană şi tranzacţie, cu excepţiile prevăzute de actul normativ. De asemenea, acestor persoane le este interzisă fragmentarea solicitărilor de eliberare de numerar care conduce la depăşirea plafonului stabilit.

Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei.

Atenţie!
Reglementările introduse prin Legea nr.70/2015 se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectuează în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.

Prin Legea nr.70/2015 se stabileşte că operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de:
- persoane juridice;
- persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent;
- asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică
de la / către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii.

Prin excepţie, aceste categorii de persoane pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele limite:
- încasări în limita a 5.000 lei/zi de la o persoană;
- încasări efectuate de către magazinele de tipul cash&carry în limita a 10.000 lei/zi de la o persoană;
- plăţi în limita a 5.000 lei/zi/persoană, dar nu mai mult de 10.000 lei/zi;
- plăţi către magazinele de tipul cash&carry în limita a 10.000 lei/zi;
- plăţi din avansuri spre decontare în limita a 5.000 lei/zi/pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare. Aceste plăţi intră în calculul plafonului maxim de 10.000 lei/zi.

Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de Ia beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respective de 10.000 lei.

Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, se pot achita astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depaşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plata fără numerar.

Plafoanele pentru încasările şi plăţile în numerar nu se aplică de către categoriile de persoane menţionate mai sus pentru următoarele operaţiuni:
- depunerea de numerar în conturile deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
- plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens;
- plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;
- retragerea de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice, altele decât cele pentru care este stabilită limita de 10.000 lei/zi/persoană.
- transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către BNR;
- depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

Este interzisă acordarea oricăror avantaje clienţilor pentru efectuarea plăţilor în numerar, nerespectarea acestei prevederi fiind sancţionată cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei.
În situaţia în care categoriile de persoane menţionate au organizate mai multe casierii, plafoanele stabilite pentru încasări sunt aplicabile pe fiecare casierie în parte.

Prevederile legale referitoare la operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar se aplică şi de către sucursalele şi alte sedii secundare ale persoanelor juridice ce au casierie proprie şi/sau cont deschis la o instituţie de credit.

În cazul categoriilor de persoane menţionate, pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

Prevederi referitoare la persoanele fizice

- Încasările în numerar de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
- Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar menţionate anterior, cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finantari, respectiv fragmentarea unei livrari de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu o valoare mai mare de 10.000 lei.
- Încasările în numerar de la persoane fizice cu care sunt încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii nu fac obiectul limitării, acestea putând să depăşească plafonul de 10.000 lei. De asemenea, în această situaţie este permisă fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.
- Plăţile în numerar către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană pentru tranzacţii mai mari de 10.000 de lei.
- În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.
- Încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 de lei/tranzactie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 de lei, dar şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 de lei.

Sancţiuni!

Nerespectarea prevederilor privind plafonarea operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar de către persoanele obligate potrivit reglementărilor Legii nr.70/2015 se sancţionează cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.


Data publicării: 01.05.2015 (5.448 vizualizări)


comentarii


Articole recente
- Modificare formular 208 (19.02.2024) (827 vizualizări)
- Modificare formular 100 (05.02.2024) (1.972 vizualizări)
- Noua declarație unică (11.01.2024) (2.018 vizualizări)
- Modificare procedură Certificat de amânare la plată a TVA (03.01.2024) (1.022 vizualizări)
- Registrul achizițiilor de locuințe (03.01.2024) (1.393 vizualizări)



Întrebări şi răspunsuri recente
- Termenul de depunere al declarației 101 în anul 2022 (24.02.2022) (2.855 vizualizări)
- Prescripția dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale (16.12.2021) (3.676 vizualizări)
- Susținerea orală a contestației la actul administrativ fiscal (24.12.2020) (2.945 vizualizări)
- Ce este concordatul preventiv? (14.07.2020) (3.632 vizualizări)
- Cine poate fi expertul independent care poate întocmi planul de restructurare a obligațiilor bugetare? (09.07.2020) (5.906 vizualizări)






Abonare newsletter
Nume:
E-mail:


Ştiri financiare
- Bursele europene au închis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a deschis în creştere (09.04.2020)
- Bursele asiatice au închis în apreciere (09.04.2020)
- Euro s-a depreciat la 4,8278 lei (09.04.2020)
- ROBOR la trei luni a scăzut la 2,54% (09.04.2020)
- Bursele europene au deschis în creştere (09.04.2020)
- Indicii BVB au deschis în apreciere (09.04.2020)
- La mijlocul şedinţei, bursele asiatice erau în teritoriu pozitiv (09.04.2020)
- Wall Street a închis în creştere (09.04.2020)


Copyright ©2011-2024 Pandora Impex SRL.